iulie 19, 2024
Cazinoul din Slănic-Moldova

Cazinoul din Slănic-Moldova, cunoscut și sub numele de Cazinoul Regal, este o comoară istorică situată în inima României, într-o mică stațiune celebră pentru apele sale minerale benefice. Construit între anii 1892 și 1894 de meșteri pietrari italieni și locali, după planurile arhitecților George Sterian și H. Rick, cazinoul a fost o inițiativă a arhitectului Nicolae Ghica-Budești, pe vremea când țara era sub domnia regelui Carol I. Scopul său inițial era să stimuleze dezvoltarea stațiunilor balneare, într-o perioadă în care jocurile de noroc erau încă în plină evoluție în Europa.

În contextul vremurilor sale, cazinoul din Slănic-Moldova a fost un pionier în industria jocurilor de noroc din România, alăturându-se altor destinații celebre precum cele din Vatra Dornei, Constanța și Sinaia, construite în decursul următorilor ani. Chiar dacă cazinoul din Arad a precedat construcția sa, acesta a fost realizat sub stăpânirea Ungariei, revenind României abia după Marea Unire din 1918. Astfel, Slănic-Moldova rămâne unul dintre cele mai vechi cazinouri din Europa, inaugurat doar după cele din Veneția, Spa, Wiesbaden, Baden-Baden și Monte Carlo.

În perioada sa de glorie, cazinoul era centrul vieții sociale și culturale din Slănic-Moldova. Monografia stațiunii din anii 1930-1934, realizată de Cleopatra Tautu, descrie cazinoul ca fiind un loc vibrant, unde se găseau restaurante fine, săli de cinematografie, concerte, serate, și, desigur, mese pentru jocurile de noroc. Era un loc unde vizitatorii petreceau ore întregi, unii testându-și norocul la blackjack, baccarat sau ruletă, iar alții pur și simplu absorbind atmosfera luxoasă a vremii.

Cazinoul a fost nu doar un centru de distracție, ci și un punct de referință arhitecturală. În presa vremii, el era descris ca fiind un monument de artă, mobilat cu lux și grijă în detalii, cu săli imense pentru mese, concerte și chiar teatru. Cu o capacitate de 500 de locuri, sala de teatru rivaliza cu cea a Teatrului Național din Iași și era iluminată electric, un lux rar în acele timpuri.

După Al Doilea Război Mondial, cazinoul a suferit transformări semnificative odată cu venirea regimului comunist în România. În anul 1946, clădirea a fost reconfigurată ca Casa de Cultură și Bibliotecă Orășenească, adaptându-se noilor nevoi sociale. În deceniile următoare, au fost adăugate terase pentru servirea publicului, o braserie și o pensiune, transformând complexul într-un centru multifuncțional pentru comunitatea locală.

În timp, interesul pentru cazinou a fluctuat, iar în era post-comunistă, clădirea a fost pusă în vânzare de mai multe ori. În anul 2013, a fost licitat pentru recuperarea unor datorii restante, iar în 2021 și 2022 a fost listat la vânzare cu prețuri semnificative, reflectând atât valoarea sa istorică, cât și potențialul său ca proprietate de investiții.

Astăzi, cazinoul din Slănic-Moldova continuă să fie o atracție pentru turiști și istorici, deși într-o stare de conservare și restaurare necesară. Cu o suprafață construită de peste 4.000 de metri pătrați și amplasat pe un teren generos de peste 5.000 de metri pătrați, clădirea reprezintă nu doar o amintire vie a trecutului său glorie, dar și o oportunitate pentru revitalizarea economică a zonei.

Cazinoul din Slănic-Moldova nu este doar un monument istoric, ci și un simbol al rezistenței în fața schimbărilor politice și sociale. Cu o istorie bogată și o arhitectură impresionantă, el continuă să fie o poveste vie a unei epoci de glorie și un potențial motor de dezvoltare pentru viitorul stațiunii Slănic-Moldova și al întregii regiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *